A venit și al patrulea!

A venit și al patrulea!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Accidentările lui Lobonț și Dolha au dat „foc” buturilor din Ștefan cel Mare! Șefii și antrenorii s-au temut să lase poarta pe mâinile lui Matache și Andrei Vlad și au pornit în căutarea unui nou goalkeeper de valoare. Numai că au găsit patru.

Este vorba despre Kojici (adus pentru echipa secundă), Kolinko și Dragovici, ajunși încă de marți seară în țară, plus, de ieri, Roberto Volpato Neto, un brazilian de 29 de ani. Dinamoviștii susțin că sud-americanul este cel mai valoros jucător din acest careu de goalkeeperi. A jucat titular până în decembrie 2008 la Vasco da Gama, și s-a aflat pe lista de achiziții și a celor de la CFR Cluj, precum și a italienilor de la Lecce.

Cristi Borcea a fost cel care insistat pentru brazilianul adus în România de agentul Tony Curea. Deocamdată, durata contractului său este limitată: până în vară, cu opțiune de prelungire. Nu intră în vederi pentru derby-ul cu Steaua, dar se va antrena cu echipa imediat după meciul cu roș-albaștrii. Încă de pe aeroport, Roberto a arătat ce a învățat despre Dinamo: „Am auzit de Lobonț, portarul naționalei voastre. Am citit pe Internet și despre Dănciulescu. Voi face tot ce pot să rămân cât mai mult aici”. Apoi, într-o română relativă a dat verdictul acestei ediții de Liga I: „Dinamo e campioană!”.

Totuși, până la integrarea celor patru portari favorit pentru derbyul cu Steaua rămâne tot Matache. Rezerva lui ar urma să fie Kolinko.

Alți trei au făcut vizita medicală

Pe lângă brazilian, Dinamo a mai legitimat un leton și doi sârbi. Ieri dimineață, Aleksandr Kolinko, Igor Kojici și Vojislav Dragovici au trecut testele medicale și au semnat contracte pentru o lună. Mircea Rednic nu îi văzuse până ieri după amiază la lucru și nu era decis încă pe cine va opri în lot. Interesant e că Dragovici a dat probe de joc în 2004 a fost refuzat și din 2006 nu a mai apărat deloc.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Andreea Antochi, o tânără de 30 de ani, a murit în Secția de Obstetrică cu fiul pe care îl purta în pântece 😢
Andreea Antochi, o tânără de 30 de ani, a murit în Secția de Obstetrică cu fiul pe care îl purta…
Ce a scandat galeria Rapidului după primul meci la care Dan Șucu a asistat și ca patron al lui Genoa
Ce a scandat galeria Rapidului după primul meci la care Dan Șucu a asistat și ca patron al lui Genoa
Ea este Beatrice, polițista de 23 de ani moartă în accidentul cumplit din Botoșani. Inconștiența unui șofer teribilist a ucis-o
Ea este Beatrice, polițista de 23 de ani moartă în accidentul cumplit din Botoșani. Inconștiența unui șofer teribilist a ucis-o
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
"O victorie inteligentă a Rapidului, chiar nu glumesc". Reacţia lui Marian Iancu după meciul pierdut de giuleşteni în Cupa României
Oana Mizil arată incredibil la 49 de ani! După despărțirea de Marian Vanghelie, s-a schimbat radical! Imagini incendiare cu femeia de afaceri
Oana Mizil arată incredibil la 49 de ani! După despărțirea de Marian Vanghelie, s-a schimbat radical! Imagini incendiare cu femeia…
Monica Bîrlădeanu a făcut MARELE anunţ sub bradul de Crăciun: 'Să-și ceară iertare...'
Monica Bîrlădeanu a făcut MARELE anunţ sub bradul de Crăciun: 'Să-și ceară iertare...'
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
IPJ Botoşani, mesaj emoţionant pentru Beatrice, poliţista de 23 de ani ucisă într-un accident de groază în Botoşani:
IPJ Botoşani, mesaj emoţionant pentru Beatrice, poliţista de 23 de ani ucisă într-un accident de groază în Botoşani: "Cu inimile…
DOVADA că Luna Pământului este obiect artificial! S-a întâmplat recent
DOVADA că Luna Pământului este obiect artificial! S-a întâmplat recent
Cum a putut fi surprins Dan Şucu în tribune, alături de soţie, imediat după ce Rapid a primit cel de al doilea gol de la CFR Cluj!
Cum a putut fi surprins Dan Şucu în tribune, alături de soţie, imediat după ce Rapid a primit cel de…
O nouă DESPĂRȚIRE în showbizul Românesc! Și-au spus adio după ce și-au cunoscut părinții. Aveau doar câteva luni de relație
O nouă DESPĂRȚIRE în showbizul Românesc! Și-au spus adio după ce și-au cunoscut părinții. Aveau doar câteva luni de relație
Lovitură totală pentru Călin Georgescu. Decizia luată de Parchetul General
Lovitură totală pentru Călin Georgescu. Decizia luată de Parchetul General
"Adio, iubirile mele!” - Andreea și bebelușul ei au murit! Detalii șocante
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Rapid produce surpriza etapei în voleiul feminin. Alba Blaj, prima înfrângere din sezon
Rapid produce surpriza etapei în voleiul feminin. Alba Blaj, prima înfrângere din sezon
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Ultimele episoade ale primului sezon Iubire cu parfum de lavandă se văd diseară, de la 20.30, la Antena 1
Ultimele episoade ale primului sezon Iubire cu parfum de lavandă se văd diseară, de la 20.30, la Antena 1
×